Începând cu anul 1968, punându-se bazele creşterii porcilor în sistem industrial în aş-numitele ISCIP-uri, s-au importat în România mai multe rase perfecţionate de porci – Duroc, Pietrain, Hampshire, Chester White şi Wessex Sadleback - în efective suficient de mari pentru a produce vierii taţi terminali în schemele de hibridare industrial. Nucleul de Wessex de la fostul ISCIP de la Gorneşti (Mureş) a rezistat în rasă curată până prin anii 90, la lichidarea - prin privatizare- a ISCIP-urilor.
Dată fiind culoarea aproape identică cu porcul Bazna şi rezistenţa organică deosebită a rasei Wessex care şi-n ţara de origine – Anglia - se pretează creşterii ecologice pe păşune, la sugestia regretatului ing. zootehnist Florentin Carpan, sugestie acceptata şi însuşită automat de conducerea de atunci a CRRSA-ului, de regretaţii Alexoiu, Liciu etc- au apărut încă înainte de mutarea nucleului de selecţie de la Bonţida la Turda , vieri din patru linii genealogice ale rasei Wessex, aduşi de la Gorneşti. Unchiul Andrei – brigadierul zootehnist- îmi povestea că aceştia aveau formatul corporal tipic al rasei Landrace şi culoare de porc Bazna cu brâul alb ceva mai îngust. La început, văzându-le conformaţia fină, îngrijitorii vorbeau intre ei că acei vieri nu vor rezista ei înşişi în condiţiile de creştere gospodarească de la Bonţida, cum să mai şi procreeze purcei. Dar pesimismul îngrijitorilor nu s-a adeverit. Vierii Wessex s-au dovedit a fi deosebit de viguroşi, virili si longevivi.
Şi de această dată, la fel ca la încrucişările cu Sattelschwein, purceii obţinuţi din încrucişare au manifestat o vigoare heterozigotă deosebită, având un corp lung şi crestere rapidă şi mai ales, dispărând total dezmorexiile – dejdinarile - la scroafele lactante, şi defectul de membre în X la picioarele din faţă ale vierilor. Brigadierul zootehnist de la S.C.Z., îmi povestea că scroafele metise cu Wessex produceau o cantitate mai mică de lapte, cauză din care purceii nu mai erau atât de dolofani la înţărcare ca cei cu sange de Sattelschwein, însă datorită vigorii recuperau rapid acest handicap după înţărcare. În anul 1971, terminându-se de construit toate adăposturile de la staţiunea Turda, ultimele exemplare din nucleul de elită au fost transferate acolo.
Din acest punct nu mai am informaţii din sursa directa despre evoluţia nucleului de porci Bazna, deoarece eu la Turda n-am mai ajuns personal decât ca student în practică de vreo două ori în timpul facultăţii, iar după absolvirea ei cam odată, de două ori pe an când aduceam sămanţa de cereale sau ierburi perene pentru ferma de la I.A.S.-ul unde am lucrat. Există însă câteva dizertaţii pe aceasta temă în literatura de specialitate pe care nu le folosesc în acest material ca să nu fiu acuzat de plagiat de către cei care mă invidiază şi marginalizează. Da’ nu mor caii când vor câinii. Cei care vor să se documenteze să ma contacteze să le spun unde să caute în bibliografie.
De la regretatul coleg dr. ing. Ioan Has, fostul director al Staţiunii Turda, trecut la o vârstă încă relativ tânără în nefiinţă în toamna lui 2016, ştiu doar că prin anii 80 se structurase un număr de 11 linii genetice, întocmindu-se pentru fiecare linie arborele genealogic, practicându-se încrucişările neînrudite între linii, nefiind permisă împerecherea decât dacă între scroafă şi vier erau cel puţin trei, daca nu chiar patru generaţii de strămoşi neînrudiţi, şi că se limitase mult infuzia cu Wessex - deşi mai exista până după 1990 încă Wessex în rasa curată în reţeaua I.S.C.P.-urilor - pentru a evita transformarea rasei într-una tipică de carne. Ştiind că eu îmi practic meseria din şi cu pasiune, cum de altfel o făcea şi el în domeniul ameliorării cerealelor, regretatul coleg mi-a permis de fiecare dată când am ajuns pe acolo să vizitez crescătoria de porci.
Vizual, fără să dispun de date statistice certe, am constatat că porcul Bazna de la Turda a devenit în decursul anilor, prin încrucişare de infuzie şi selecţie, mai lung şi mai subtire –cu perimetrul toracic mai mic - cu aptitudini mai bune pentru carne, raportat la tipul vechi al rasei, cu performanţe productive cu cel mult 15% mai mici decât ale raselor albe de carne, în condiţii de creştere de confort şi bunăstare aproape totală -crescut intensiv în propria mea gospodărie în adăpost climatizat, cu adăpători automate şi bec cu raze infraroşii pt. purcei şi cu furaje combinate şi supliment proteic, deci ca la carte. Numai că artificializasem atât de mult condiţiile de zooigienă, încât carnea produsă de mine nu mai era ecologică.
În gospodăria rămasă de la regretatul meu tată – socru, porcii sunt întreținuți în permanență iarna-vara, într-un padoc larg semideschis și semiacoperit cu un simplu șopron și sunt furajați cu foarte multă masă verde – lucernă, buruieni, resturi de legume - la care se adaugă dovleci, carto, nu întotdeauna fierți, amestec de cereale (triticale, grâu, ovăz), la purcei și godinași și mai cu seamă orz și porumb la porcii la îngrășat (uneori, din lipsă de timp, știuleți întregi de porumb). Apa e în permanență în adăpători automate cu suzetă. Când aduce în sat cisterna fabricii de produse lactate zer, dăm în special la purcei la discreție. Mai mănâncă ei și câte un pui sau găină care zboară peste gard la ei, iar la primele semne de indispoziție digestive, porcii primesc cărbune de lemn (mangal de forjă). Maestru nutriționist este mama soacra –să-i dea Bunul Dumnezeu sănătate - cu experiența dumneaei de-o viață și cu ce-a mai prins din cicălelile explicative ale ginerelui.
În aceste condiții naturale de creștere, porcii De Bazna manifestă performanțe productive egale cu ale rasei Marele alb ori ale hibridului P.I.C. În caz de condiții și mai modeste decât cele descrise, Porcul Bazna depășește rasele albe de carne mai productive, dar și mult mai pretențioase. Iar carnea de Bazna este mult mai gustoasă decât cea obținuta de mine în adapostul construit ca la carteși cu rație zilnică de furaje combinate cu multe premixuri, calculată și echilibrată în energie și proteină digestibilă.
Cele arătate mai sus sunt confirmate în ultimele zile de realitatea din teren, prin faptul că acțiunea obositoare și relativ dificilă a colegilor mei de la UARZ si DAJ, de identificare gospodărie cu gospodărie a scroafelor de reproducție – care și pe unde mai există - pentru salvarea de la dispariție a raselor Bazna și Mangalița, arată că mai există ceva porci Bazna, dar nu la Budești și Sânmihai unde, până cu trei decenii în urmă, târgul era nergu de Bazna și unde acum fermierii harnici și privați pot produce din belșug cereale, ci pe la Parva, Lunca Ilvei, Runcu Salvei, Dumbrăvița, Mureșenii Bârgăului și-n alte sate de munte, unde porumbul se cumpără cu mierta ori cu kilogramul din târg. La Budești și Sânmihai, în condiții de furajare abundentă cu cereal, la care se adauga oferta relativ bogată de tot felul de suplimente proteice, premixuri, chit-uri ori alți aditivi furajeri ai firmelor private, s-ar părea că rasa Bazna a cam pierdut bătălia. Doar condiționarea de un eventual plus de preț GARANTAT pentru carnea obținută prin metode de creștere ecologică ar mai putea salva în acele zone rasa Bazna și probabil și Mangalița.
Există și două variante de metiși industriali de prima generație, între două rase moderne şi perfecţionate, care prin efectul heterozis ar putea da rezultate excepţionale în creşterea ecologică în zonele Budești-Sânmihai –Lechința, numai că la amândouă dintre aceste variante de corcituri de prima generație, scroafa mamă de la care se obțin purceii metiși pentru îngrășare trebuie să fie de rasa Bazna. Deci fie și numai pentru asta, acum trebuie salvată de la dispariție rasa Bazna. Dar despre aceste aspecte voi scrie într-un episod viitor.
Până atunci însă să nu uităm că Talmudul ne învață că înțelept este cel care știe să primească lecții de la toată lumea, bogat este cel care se mulțumește cu soarta sa, iar cel care cinstește toate creaturile merită să fie prețuit.
Cu cea mai distinsă considerație pentru toți cititorii,
ing. zootehnist și jurist Traian Ioan Andron
