Quantcast
Channel: Agraria
Viewing all articles
Browse latest Browse all 384

Din Sângeorz Băi, Ioan Algeorge livrează anual peste 10.000 pomi fructiferi

$
0
0
Fermieri de top

Din Sângeorz Băi, Ioan Algeorge livrează anual peste 10.000 pomi fructiferi

          La Sângeorz Băi, pomii fructiferi prind rădăcini, o pasiune a devenit o afacere rentabilă, decentă. Ioan Algeorge şi-a amenajat o suprafaţă de teren destinată producerii de material săditor pomicol. E o adevărate uzină sub cerul liber, cu o tehnologie simplă, cu costuri nu prea mari, dar investind pasiunea afacerea a prins, an de an, rădăcini sănătoase. „Pentru producerea materialului săditor pomicol, îmi spune Algeorge, trebuie să dispui de teren adecvat, de seminţe şi sâmburii pe care-i încorporezi în sol. Avem marcoteră şi pomi seminţeri de unde luăm seminţele, se usucă, se sortează, urmând apoi şcoala de puieţi. În tot cursul anului lucrările trebuie efectuate ca la carte. Spre exemplu, vara se întreţine cultura, plivit, aerisit, erbicidat, fertilizat. Toamna e o altă lucrare importantă. Scoatem puieţii, îi stratificăm, îi fasonăm, îi sortăm. Primăvara îi plantăm la o distanţă de 10 -15 cm unul de celălalt, iar în iulie –august urmează altoitul. Avem marcoteră de gutâi pentru producerea portaltoiului la păr şi marcoteră pentru măr – M106”.

          Îl întreb pe pomicultorul nostru când este perioada propice pentru plantat. „Desigur, toamna este cel mai bine, fiindcă în timpul iernii acumulează apa necesară prinderii şi dezvoltării. Şi primăvara, mai ales acum, când avem şi apă suficientă şi temperatura solului ne permite să efectuăm această lucrare. În special sâmburoasele, respectiv cireş, vişin, cais, piersic este bine să le plantăm toamna”.

          Rep.: - Mulţi cetăţeni caută mere româneşti, tradiţionale...

          Ioan Algeorge: - Avem, şi ne-am străduit să oferim clienţilor noştri puieţi de meri vechi, respectiv mere ponice, batule, gustave, fructe foarte bune, gustoase, amintindu-le, celor mai în vârstă, de vremea copilăriei, atunci când în grădina şi curtea fiecăruia era câte un măr de acest soi.

          Rep.: - Sunteţi deja foarte cunoscut şi apreciat în rândul doritorilor de pomi fructiferi. Cărui fapt datoraţi acest lucru?

          Ioan Algeorge: - Oamenii mă cunosc. Am fost şi sunt serios, de cuvânt, cu fiecare dintre ei. Sunt, nu vreau să mă laud, un om de cuvânt şi ofer fiecăruia toate îndrumările necesare, de la plantare, îngrijire, fertilizare, tăieri. Au încredere în mine, nu-i mint şi, ca atare, sunt căutat de gospodari, nu numai din judeţ ci şi din afara acestuia.

          La Sângeorz Băi, dacă oamenii nu mai prea vin la tratament, la băi, sosesc însă aici să se însănătoşească cumpărând pomi fructiferi, viitoare medicamente naturale. Pe piaţa sunt mulţi vânzători de pomi, dar am constatat că Algeorge este foarte solicitat, mai cu seamă în această perioadă. „Cum spuneam, oamenii mă cunosc. Apreciază şi calitatea puieţilor, dar şi seriozitatea de care dau dovadă. Dacă nu eşti serios îţi pierzi singur clienţii. Lucrez acasă, în pepinieră, cu familia, eu, soţia şi o fetiţă, deocamdată elevă, băiatul cel mare fiind plecat peste hotare.

          Rep.: - Cu ce venit vă alegeţi la sfârşitul unui an de producţie?

          Ioan Algeorge: - Nu pot să spun că am un profit mare, cheltuielile sunt substanţiale, numai gunoiul de grajd m-a costat peste 20 milioane lei vechi. Dacă trag linie, pot să spun că ducem o viaţă decentă. În jur de 10.000 pomi: meri, peri, prun, cais, piersic, nuc, vând anual, dar nu-i un mare câştig. Muncind cinstit nu rămânem cu prea mult. Lucrez însă cu pasiune, îmi place ceea ce fac. Am iubit pomul şi lucrul în natură, în livadă. Pomul este ca un copil. Îl vezi când se naşte, cum creşte şi apoi rodeşte. Spun mereu, aşa cum am citit undeva, că omul trebuie să se uite la pom ca la aur, să-l doară inima când un pom este tăiat, căci fiecare pom e un om. De aceea, îndemnul meu este ca fiecare dintre noi să sădim şi să îngrijim un pom fructifer.

test2


Viewing all articles
Browse latest Browse all 384

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48