De Sfintele Paşti va fi carne de miel din belşug. Dar unde vor fi sacrificaţi mieii?
„De Sfintele Paşti vom avea miei într-un număr suficient spre a satisface solicitările consumatorilor. E o tradiţie ca în fiecare an, de Sărbătorile Pascale, creştinii să aibă pe masă carnea de miel", ne spunea şeful oierilor bistriţeni, Ioan Câmpean. La nivelul judeţului avem miei sănătoşi, bine dezvoltaţi, important este cum o să fie sacrificaţi spre a se ajunge la beneficiari. Aşteptăm decizia autorităţilor sanitar-veterinare. "Mă întreb, se vor putea implementa noile reguli în zilele următoare, până la Paşti?"
Aflăm că, până-n prezent, a fost livrat la export - în judeţul nostru sunt în jur de 250.000 ovine - un număr important de capete, la un preţ destul de bun, în jur de 15 lei/kg.
Ioan Birău se ocupă de zootehnie, în special de creşterea oilor de peste 40 de ani. Locuieşte în satul-cătun Câmp, în zona Urmenişului, o aşezare cu terenuri care, spre a da producţii bune, trebuie lucrate inginereşte. Acum are 500 de oi. Îl întreb cum se descurcă cu vânzarea mieilor, cu furajele, cu valorificarea produselor.
„Am vândut la arabi în jur de 170 de miei, am primit un preţ mulţumitor. Voi da şi la consumatorii locali, şi în ce condiţii şi cum, vom vedea. Ne asigurăm furajele destul de greu, acestea s-au scumpit, dar ce să facem? Trebuie să răzbatem. Aş mai vrea să spun ceva: lâna de oi o predăm fără să primim nimic în schimb. A fost doar o promisiune că se vor înfiinţa centre de colectare şi valorificare. Plătim numai pentru tuns 5 lei de oaie şi o dăm degeaba, gratis. Şi asta dacă avem cui”.