Câteva sute de fermieri bistriţeni riscă să piardă finanţările europene. Petrică Popşor (OJFIR BN): Suntem datori să găsim o soluţie!
Directorul executiv al Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor rurale, ing. Petrică Popşor, a anunţat, în cadrul Colegiului Prefectural, că se impune, la nivel guvernamental, găsirea unor soluţii legislative care să vină în sprijinul fermierilor care au aplicat pentru finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. O adresă a fost transmisă şi la AFIR, pentru a ajunge, ulterior, şi la ministrul Agriculturii, Petre Daea, mai ales că nu doar fermierii bistriţeni riscă pierderea finanţărilor, situaţia fiind la fel de problematică la nivel naţional.
„Suntem datori împreună să găsim o soluţie alături de beneficiarii noştri, pentru că noi, beneficiarii şi consultanţii încercăm să facem un parteneriat, dar trebuie să-l extindem, trebuie şi Guvernul, şi Parlamentul şi toţi factorii de decizie să găsim soluţii pentru că aceşti oameni vor să intre în legalitate, dar programul nostru îi obligă să intre în 3 ani şi nu au acest timp”, a precizat Petrică Popşor.
În fapt, toţi beneficiarii finanţărilor europene, pe Submăsurile 6.1, 6.3, dar şi 4.1, care au proiecte în domeniul zootehnic trebuie să construiască platforme pentru dejecţiile animalelor, ca să nu polueze apa şi solul, ceea ce e corect. Nu doar ei trebuie să se alinieze acestor norme, ci toţi fermierii, dar asta e o altă poveste.
Conform Legii 50/1991 privin autorizarea executării lucrărilor de construcţii, pentru a amenaja acest platforme este nevoie de autorizaţie de construcţie de la primărie. Ca să primeşti autorizaţie, ai nevoie de „un drept real de proprietate”, care înseamnă carte funciară. Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară e în derulare, dar nu e finalizat. Succesiunile notariale sau acţiunile în instanţă sunt de lungă durată, a punctat directorul OJFIR BN.
„Beneficiarii noştri au avut posibilitatea, li s-a oferit această şansă să acceseze proiecte, dar în maximum 3 ani să-şi rezolve proprietatea. Ştiţi ce înseamnă suucesiuni, instanţe. Timp enorm. Nu reuşesc să-şi construiască aceste platforme. Am încrecat să găsesc o soluţie alternativă, am contactat firme care conbstruiesc ecologic aceste platforme care presupun o excavaţie în teren, materiale izolante ecologice, nu au atingere asupra solului. Şi acest tip de construcţie necesită autorizaţie. Noi, la ora actuală, la toţi aceşti 1030 beneficiari le-am acordat deja prima tranşă de plată. La ultima tranşă de plată, ei trebuie să ne facă dovada că sunt autorizaţi sanitar, sanitar-veterinar şi mediu. Construirea acestor platforme pentru dejecţii este o problemă la care eu nu reuşesc singur să-i dau de capăt şi vă solicit sprijinul, domnule prefect”, a mai spus ing. Popşor.
Potrivit acestuia, aproximativ 60-70% dintre fermierii care sunt beneficiari ai finanţărilor pe respectovele submăsuri se confruntă cu această problemă. Per total, la nivelul judeţului nostru, avem 626 beneficiari pe Submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” (25 milioane euro), 404 beneficiari pe Submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” (6 milioane euro) şi 14 beneficiari pe Submăsura 4.1” „Investiții in exploatațiile agricole” .
***
În cadrul dezbaterilor, prefectul Ovidiu Frenţ a punctat faptul că problema proprietăţii ar urma să fie soluţionată printr-un proiect de lege, care este acum în Parlament. O altă soluţie o reprezintă exceptarea provizorie a acestor construcţii-platforme de gunoi de la autorizare. Să sperăm că, finalmente, se va găsi rezolvarea, pentru că interesul este să atragi fonduri europene.