AFIR lansează un portal unic cu informații privind fondurile europene pentru agricultură și dezvoltare rurală
Începând cu data de 9 mai 2018, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale lansează portalul unic Fonduri europene pentru dezvoltare rurală, o platformă online dedicată furnizării printr-un singur punct de acces a informațiilor utile privind modalitățile de obținere a fondurile europene pentru agricultură și dezvoltare rurală. Portalul poate fi accesat prin adresa www.finantare-rurala.ro.
„De astăzi punem la dispoziția solicitanților un instrument online util care cuprinde informații din sfera tuturor fondurilor europene acordate pentru agricultură și dezvoltare rurală, fonduri gestionate de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin intermediul AFIR și APIA. Mă bucur că de Ziua Europei lansăm acest portal adresat tuturor românilor interesați de obținerea finanțărilor europene și îmi doresc ca acest nou canal de comunicare să fie unul dinamic, adaptat la nevoia de informare a solicitanților și a beneficiarilor, astfel încât să putem furniza printr-un singur punct de acces online, în cel mai scurt timp posibil, informații oficiale de interes pentru fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice” a precizat directorul general al AFIR, Adrian CHESNOIU.
Noua platformă online cuprinde informații referitoare la sursele de finanțare disponibile pentru proiectele de investiții în agricultură și în dezvoltarea mediului rural, precum și pentru plățile directe pe suprafață, pentru plățile compensatorii de mediu și climă, pentru împădurire și pentru plăţile privind bunăstarea animalelor.
Astfel, prin intermediul acestui instrument de informare, accesul publicului la informațiile de interes general necesare accesării și implementării fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltare rurală se realizează simplu și rapid, toate informațiile utile fiind centralizate într-un singur site.