De ce Ferma Cavalerilor? E o poveste captivantă spusă la gura sobei în zilele când crivăţul trece nestingherit de Dealul Târgului, lovindu-se năpraznic de pădurea verde-gălbui în vremea sfârşitului de toamnă. Încă nu-i linişte în fermă, cei de acolo, vechii cavaleri, nu mai sunt, cei de astăzi mai au încă bucuria să zăbovească printre merii ce-şi scutură frunzele, lăsaţi, prin culegători, fără bogăţia dăruită omului. 25 de hectare cuprinde această plantaţie de măr administrată şi îngrijită, aidoma unei mame ce-şi mângâie din priviri pruncul, de silvicultorul şi economistul Gheorghe Şanta.

          Absolvent al Facultăţii de Silvicultură, iubitor prin vocaţie a naturii şi a celei de Ştiinţe Economice,  preţuind munca aducătoare de bunăstare, Gheorghe Şanta s-a îndârjit să facă ce alţii îmbrăţişau ca fiind imposibil. Adică cum? Când a intrat să administreze această livadă, o plantaţie bătrână ce-şi trăia, spuneau unii, ultimele cicluri vegetative, el a început cu o voinţă exemplară resuscitarea plantaţiei. A consultat specialişti în arta solului, a întocmit studii, s-au propus soluţii şi imediat a trecut, aşa cum un medic intervine la o urgenţă, la muncă. La cele 8 tipuri de sol din arealul respectiv s-au aplicat tot atâtea tratamente diferenţiate. 1000 tone amendamente, vreo 900 tone gunoi de grajd au fost medicamentele administrate. Au intervenit apoi tăietorii şcoliţi de somităţile pomicole locale – Modoran şi Minoiu, prin lucrări ample de regenerare şi astfel, după trei ani, livada bătrână a renăscut, a întinerit biologic şi a devenit de nerecunoscut.

          Aici, în Dealul Târgăului, soiurile de mere: Ionathan, Golden, Starkinson, Wagner sunt adevărate regine, încântând pe cei care doresc să guste un măr sănătos, fără pesticide ori alte chimicale. Anul 2017 n-a fost însă prea productiv. Îngheţul din aprilie a lovit din plin întreaga livadă, aşa că producţia de mere obţinută n-a fost cea scontată.

          Gheorghe Şanta este specialist, lucrător, administrator şi beneficiar. Consultaţii de strictă specialitate le solicită de la ing. Maria Borgovan, cu mare experienţă în domeniu. Dar, cartea de pomicultură pentru cel interesat este cel mai bun profesor, şi Gheorghe Şanta s-a autoperfecţionat în domeniu. Mai avem destule exemple în judeţ când nespecialişti au făcut minuni în pomicultură. Este suficient să-l amintim pe Adrian Botiş din Lechinţa, un meseriaş din alt domeniu, care a devenit, se poate spune, viticultorul judeţului. Interlocutorul nostru cunoaşte exact ce şi când trebuie să intervină în plantaţie. Cu eforturi financiare consistente şi-a pus la punct alimentarea cu apă, indispensabilă unei livezi. În urmă cu câţiva ani căra apa de la Bistriţa, cale de 8 km, pentru nevoile fermei, fiindcă reţeaua existentă a fost vandalizată, ca multe altele după 1989. A forat cu utilaje performante la mare adâncime, a instalat un rezervor de 15.000 l, a amenajat un lac de acumulare, un alt lac şi bazine de captare a apei de ploaie. Investiţii, bani, muncă, pentru ca apa să ajungă la mărul dătător de sănătate. Şi-a cumpărat un parc de maşini şi utilaje fără de care nu se poate face pomicultură. Mai are în pregătire un proiect de reconversie pe pomicultură. Şi cum pomicultura merge mână în mână cu viticultura, are şi o plantaţie de vie pe 0,40 ha, cu soiuri nobile, obţinând un vin aromat, aşa cum era odinioară în zonă. Via, pentru nevoie personale, s-a născut din dorinţa de a menţine o tradiţie de familie.

Gheorghe Şanta este un interlocutor  pe care-ţi face plăcere să-l asculţi. Îţi vorbeşte ca un profesor despre istoria Bistriţei (este bistriţean de la 4 ani), despre oamenii iluştri pe care i-a cunoscut, despre cultură şi mai ales despre agricultură. În încheierea discuţiei, acesta a dorit să precizeze că statul trebuie să investească mai mult în agricultură, prin cultură, fiindcă, citându-l pe profesorul Gheorghe Siseşti, agricultura este mama tuturor lucrurilor, dacă aceasta înfloreşte, şi toate celelalte domenii înfloresc şi se dezvoltă.