În anul 1949, s-a început timid, înfiinţarea S.C.Z. Bonţida. De la industriaşul Zulli Roif, care era încă proprietarul morii Steaua din Gherla , s-au cumparat atunci prin fostul I.S.A.R., 8 scroafe, provenite din părinţi moderat înrudiţi între ei, care deşi aveau culoare de Bazna, erau fenotipic foarte apropiate – cu excepţia culorii- de caracterele rasei Berk (trunchi lung, păr rar, urechi relativ mici etc.). De la un sas din Sighişoara s-a cumpărat un vier cu formatul corporal şi culoarea tipice rasei - aşa-zis pe atunci tipul săsesc de Feldioara - şi de la un alt crescător din Căşei de lângă Dej, un al doilea vier mai apropiat fenotipic de Mangaliţa (urechi lungi şi aplecate înainte, păr abundant şi cu tendinţe de ondulare, format corporal scurt şi gros, culoarea fiind însă tipică rasei De Bazna). Cu acest prim nucleu a început munca de selecţie şi structurare genetică. Rezultatele fiind promiţătoare, în anul 1953, s-au mai adus doi vieri  de la GAS Tzetkea regiunea – pe atunci - Oradea, despre care am aflat doar că proveneau genealogic din crescătoria naţionalizată a unui  grof.

Soarta a făcut să aflu toate aceste detalii şi înca multe altele, deosebit de interesante din patru surse, şi anume regretatul prof. univ. dr. Mureşan Eugen, care-şi începuse în acei ani cariera profesională ca medic veterinar al SCZ-ului Bonţida, onor dl. prof. Virgil Salantiu, care a fost înainte de-a se dedica carierei didactice universitare medicul veterinar al CSV Bonţida, şi chiar de la îngrijitorul şef - brigadierul zootehnic - dintre anii 1949-1972 de la sectorul zootehnic, care la pensionare în 1982 s-a retras în oraşul Gherla unde-si construise casa şi care, din întâmplare pentru mine, a fost cumnat cu bunica soţiei mele.

Pasiunea pentru pictură a distinsului profesor Salantiu ne-a lăsat chiar şi un splendid tablou pictat în ulei cu o scroafă Bazna culcată pe o pajişte care alăptează un cuib de 8 purcei. Eu am şi astăzi o fotocopie a acelui splendid tablou făcută cu permisiunea d-lui profesor, cand eram prin anul 3 de facultate. Cea de-a patra sursă directă a informaţiilor mele a fost regretatul prof. univ. dr. Şerban Alexandru, care a proiectat în acei ani toate adăposturile de animale construite de S.C.Z., si de numele căruia se leagă importul vierilor din rasa Angler Sattelschwein.

Din păcate pentru cititorii pasionaţi, spaţiul foarte limitat din ziar nu permite publicarea a tot ceea ce ştiu pe aceasta temă –unele din ele cu multe picanterii zootehnice şi politice din acele vremuri - dar dacă voi reuşi să trec de “cenzura” unora care n-au învăţat zootehnia cu dragoste şi din plăcere, ci doar pentru a deveni ingineri  voi publica, poate pe site-ul D.A.J., un articol mult mai detaliat despre subiect. Dacă nu, voi publica acel articol mai detaliat în varianta on-line a ziarelor care vor dori să-l publice. Dar sa revenim la porcii noştri.

 In anul 1958 au ajuns la Bonţida primii patru vieri din rasa Angler Sattelschwein, care erau foarte frumoşi d.p.d. v. fenotipic dar ca genealogie  – din cauza incompetenţei profesionale a tovarăşului trimis în RDG să-I selecţioneze - erau cu toţii fraţi buni dintr-un singur cuib de purcei ai unei singure scroafe. În anul 1959 s-au adus tot din fosta RDG alţi patru vieri din patru linii genealogice complet diferite, dar de această dată fuseseră trimişi doi oameni după patru vieri, unul fiind regretatul prof.dr  Şerban Alexandru – ing. agronom, fost moşier, vorbitor perfect de limba germană - ca să selecţioneze vierii, iar celalalt fiind un tovarăşi de la securitate ca să-l supravegheze pe distinsul prof. Şerban să nu cumva să evadeze în fosta RFG, dată fiind originea “putredă”din foşti moşieri a prof. Şerban.

Produşii de încrucisare din primele trei generaţii dintre vierii Sattelschwein cu scroafele Bazna au fost deosebit de reuşiţi, cu o vigoare heterozigotă peste aşteptări, unii dintre vieruşi depăşind datorită efectului heterozis chiar şi sporul mediu de creştere în greutate al rasei paterne Sattelschwein. Aproape toţi masculii necastraţi erau preluaţi şi repartizaţi de fostele O.J.R.S.A.-uri ca vieri comunali ori ai C.A.P.-urilor din zonele unde erau ceruţi. Uneori chiar şi dintre produşii de culoare complet neagră – cam 5-6% dintre purcei erau negri - se trimiteau vieri pe Valea Streiului în zona Hunedoarei. Nu se dirijau spre îngrasare decât 10, cel mult 12% dintre purceii de ambele sexe obtinuţi.

Din relatările verbale ale unchiului Molnar - brigadierul zootehnic - am aflat că singurul punct slab al metişilor cu Sattelschwein a fost metabolismul fosfo-calcic defectuos, mulţi dintre vieri având aplomb în X la membrele anterioare şi apărând relativ des dezmorexii sacrale ori coxo-femurale –popular se numesc dejdinari - la scroafele în lactaţie. Tot de la brigadierul zootehnic ştiu că încrucişarea cu Sattelschwein n-a fost doar de infuzie care ar fi trebuit să se limiteze la o singură generaţie, ci în primele două, chiar trei generaţii, fiicele unui vier Sattelschwein dintr-o anumită linie genealogica erau împerechiate tot cu vier Sattelschwein dar din altă linie genealogică, ajungându-se astfel la o metisare oarecumva  de absorbţie până pe la F2 sau F3.

Dacă la asta mai adăugam şi faptul ca vreme de un deceniu principalul criteriu de selecţie fenotipică a metişilor rezultaţi a fost ca aceştia să fie cât mai asemănători cu vierul tată de rasă Sattelschwein, precum şi coeficienţii ridicaţi de heritabilitate şi repetabilitate ai formatului corporal şi lungimii carcasei la suine, ne putem explica de ce astăzi dacă analizăm visual -  comparand  imaginile dintre rasele Bazna si Angler Sattelschwein -  acestea sunt fenotipic  foarte, foarte asemănătoare. Cei care nu mă cred, n-au decât să scrie pe Google,  Rasa Bazna - imagini şi respectiv Angler Sattelschwein  pig-images, şi să compare ceea ce văd. Dacă ştiinţa zootehnică românească ar mai fi ce-a fost odată, s-ar putea face o analiză de profil genetic cu cariotip, cariograma, profil metabolic etc. care ar putea stabili cu multă exactitate câte dintre genele celor două rase sunt  comune, determinând fenotipuri identice şi câte nu.

Nu de alta, dar s-ar părea că actuala noastră rasă Bazna a devenit în timp un fel de rasă fiică a raselor Sattelschwein si Wessex Sadleback dar  perfect adaptată creşterii ecologice. Cunoscătorii de limba germană pot afla că de fapt chiar rasa Sattelschwein este un fel de rasă fiică a rasei Wessex Sadleback. Cine nu mă crede să citească în Wikipedia cum s-a format rasa Sattelschwein. Cautaţi pe internet imagini cu cele trei rase şi comparaţi! Poate cuiva dintre privaţii cu bani îi vine şi ideea unui import,  date fiind resursele financiare limitate ale statului.

Şi-apoi să nu uităm că între 1949 şi 1970 s-au difuzat de la Bonţida aproximativ 1800 de vieri şi 2500 de femele de reproducţie în zona de creştere de 12 judeţe a rasei (după datele comunicate într-o revistă de specialitate de fostul CRRSA).

Rog toţi cititorii să primească asigurarea celei mai distinse consideraţii din partea mea