APIA B-N: Până la data de 20 iulie 2021 inclusiv, poți depune cererea pentru Programul de susținere a producției de legume în spații protejate
Nu uita, depune cererea!
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că:
până la data de 20 iulie 2021 inclusiv, pot depune cererea de înscriere în Programul pentru susținerea producției de legume în spații protejate pentru anul 2021.
Până astăzi, 14 iulie 2021, au fost depuse 7.148 cereri pentru o suprafață totală de 778,93 hectare.
Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2021 pentru susținerea producției de legume cultivate în spații protejate, respectiv:
- Ardei gras și/sau ardei lung;
- Castraveți;
- Tomate;
- Vinete.
Cererile de înscriere în Program, însoțite de documentele obligatorii, se depun personal sau se transmit prin mijloace electronice, fax, poștă sau e-mail la centrul județean / local / al municipiului București unde solicitantul a depus cererea unică de plată pentru anul 2021 sau unde are domiciliul / sediul social sau în cadrul unității administrativ teritoriale unde are suprafața cultivată cea mai mare.
Beneficiarii sunt:
a) producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător emis în temeiul Legii nr.145/2014,valabil pana la 31 decembrie 2021;
b) persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016;
c) producătorii agricoli persoane juridice.
Valoareamaximăîn euro a sprijinuluifinanciar de ajutor de minimis/cultură/1.000 mp/beneficiareste de 2.000 euro și se acordăîn lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei, stabilit de cătreBancaCentralăEuropeană, la data de 30 septembrie 2020, publicatînJurnalulOficial al UniuniiEuropene (JOUE), seria C, nr. 323 din 1 octombrie 2020.
Mai multe informații referitoare la accesarea măsurii privind susținerea producției de legume în spații protejate pentru anul 2021, Ghidul solicitantului, modelul cererii - tip și legislația, se regăsesc pe site-ul APIA: www.apia.org.ro, la secțiunea
!!!până la data de 09 august 2021 inclusiv, pot depune cererea de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovinîn anul 2021,în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19.
Până astăzi, 14 iulie 2021, au fost depuse 27.348 cereri pentru 407.491 capete bovine.
Schema de ajutor de stat în sectorul bovin se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2021.
Cererile de solicitare a ajutorului de stat și documentele justificative se depun la Centrele APIA județene/locale /al Municipiului București sau transmise prin fax, poștă sau în format electronic ca document scanat, prin e-mail, cu condiția asumării prin semnătură de către reprezentantul legal al beneficiarului pe fiecare pagină a documentului transmis.
Beneficiari sunt crescătorii care dețin animale din speciile bovine (taurine și bubaline), respectiv, persoane fizice, persoane juridice, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane fizice autorizate, care au în posesie permanentă animale înscrise în RNE, în calitate de proprietar de animale și/sau proprietar de exploatație.
Valoarea ajutorului de stat se calculează pentru fiecare beneficiar în funcție de numărul de capete de bovine eligibile la care se poate adăuga și valoarea calculată în funcție de cantitățile de lapte, în tone, produse și valorificate, eligibile până la concurența plafonului de 225.000 euro la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Națională a României, valabil la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență.
Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2021.
Mai multe informații referitoare la accesarea ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin pentru anul 2021, Ghidul solicitantului, modelul cererii - tip și legislația aferentă, se regăsesc pe site-ul APIA: www.apia.org.ro, la secțiunea http://www.apia.org.ro/ro/ajutoare-specifice/masuri-de-sprijin-finantate-de-la-bugetul-national/ajutor-de-stat-bovine-covid19-2021
APIA, mereu alături de fermieri!
SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE