Câţi dintre apicultori ştiu că patronul albinelor şi al apicultorilor este un sfânt, Sfântul Ambrozie ce a vieţuit în secolul IV (340-397), un sfânt cu limbă de miere. Se spune că atunci când era mic, fiind în leagăn, un roi de albine s-a aşezat pe faţa sa, acoperindu-i gura şi lăsând în urmă un strop de miere. Aşadar, albinele sunt vieţuitoare sfinte. Este cunoscut ca fiind doctorul cu limbă de miere, în limba latină ambrozia înseamnă miere, aşa cum şi predicile sale erau dulci ca mierea. Albinele sunt vitale pentru om, pentru viaţă, în general. Dacă ar dispărea albinele nu ar mai fi posibilă nici viaţa, spunea un mare învăţat. Chiar dacă acum, iarna, Apis mellifera hibernează, în ghem, în stup albinele încep să prindă viaţă, iar apicultorii se pregătesc pentru a le întâmpina pregătiţi.

          Împreună cu unul dintre cei mai pricepuţi şi cunoscuţi apicultori din zona Ardealului, un adevărat patron local al albinelor, Ioan Cămărăşan, cel care oferă miere ecologică, i-am vizitat unul dintre pavilioanele aşezat în arealul Slătiniţei. Aici, în spaţiile fostei unităţi de cercetare, apicultorul, cu o dexteritate aidoma unui chirurg care mânuieşte bisturiul, studiază fiecare stup, îl ascultă ca să-şi dea seama cum au iernat vieţuitoarele. În această perioadă este bine să se completeze rezerva de hrană, albinele trebuie să fie stimulate sub formă de turtă proteică (miere, polen, protofil, zahăr pudră), un kilogram pentru fiecare familie. Deja există puiet pe câte două rame, aduc în zilele călduroase polen de la plantaţiile de alun. Ascultându-l pe Cămărăşan cu câtă pasiune vorbeşte despre albine îmi vine în minte versuri ale unor poezii scrise de Zaharia Stancu, din care reproducem: „Am prins în mâni, în zori, o stea care cădea,/ Să nu lovească-n aripi, în aer, o albină / Ce se-ntorcea grăbită, în zbor, cu cofa grea, /Către prisaca ei, de miere şi lumină” (Faptă) ori „Dac-ai veni-n grădină, ţi-aş arăta în zori/ Albine cum se roagă smerite şi se-nchină/ Pe fiecare dintre sălbaticele flori,/ Ca-ntr-o bisericuţă de rouă şi lumină (Grădina în zori).

          Judeţul Bistriţa-Năsăud este unul cu o mare tradiţie în creşterea albinelor. Filiala Judeţeană a Asociaţiei Crescătorilor de Albine, coordonată cu competenţă şi profesionalism de ing. Constantin Rais, se ocupă îndeaproape de problemele cu care se confruntă apicultorii. În judeţ sunt, în prezent, în jur de 1100 crescători de albine, cu peste 34.000 de stupi. Aici, în zona noastră, se produce o miere sănătoasă, curată, un produs natural ce nu are contraindicaţii (excepţie poate diabetul). Vânzarea mierii este însă, mai cu seamă în anii foarte productivi, în continuare, o mare problemă pentru apicultori. Uneori piaţa este invadată de miere contrafăcută. Vorba unui bătrân apicultor din Feleac: „albina face miere adevărată, iar omul o falsifică”. Subvenţia când se dă este insuficientă, dar totuşi ajută la ceva. Din păcate, s-a pierdut o şansă cu programul „Mierea în şcoli”, aşa cum nici mărul nu mai ajunge la copii. Apicultorul cheltuie între 10-12 lei pentru un kg de miere polifloră. Cum îl ajutăm? Preşedintele ACA, domnul Rais, ne spune că sunt organizate cursuri pentru tineri şi nu numai, doritori să cunoască miraculoasa viaţă a albinelor. Să-şi înfiinţeze o exploataţie, să producă miere pentru consum. Dar, din păcate, sprijinul autorităţilor pare nesemnificativ. Binefacerile mierii şi a produselor apicole: propolis, ceară, polen, lăptişor de matcă, veninul de albine, Apilarnilul sunt adevărate medicamente naturale şi eficiente. Apoi, albinele au un rol important pentru pomicultură. În trecut, fermele pomicole aveau şi exploataţii apicole. Polenizarea pomilor duce la dublarea producţiei de fructe, spun studiile efectuate în acest sens. Sunt multe motive pentru care apicultorii şi apicultura în general ar trebui să fie mai mult în atenţia decidenţilor politici, guvernamentali şi locali. Cum să-i îndulcim pe aceştia pentru ca mierea, acest nectar amestecat cu lacrimi de albină să rodească mai mult întru sănătatea oamenilor şi a naturii, şi aşa destul de bolnavă.