Ajutor de minimis pentru crescătorii de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa!
Direcţia pentru Agricultură Bistriţa-Năsăud informează producătorii agricoli din judeţul nostru că a fost publicată HG 365/7.05.2020 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa” pentru perioada 2020-2022, precum şi a unor măsuri de aplicare a acesteia. Schema de ajutor de minimis se aplică pentru PFA-uri, II-uri, IF-uri, dar şi producătorilor agricoli persoane juridice.
Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ o serie de condiţii. Trebuie să deţină exploataţii înregistrate/autorizate sanitar-veterinar, să deţină scroafe din rasele Bazna şi Mangaliţa, înscrise în Registrul genealogic în secţiunea principală la data depunerii cererii de înscriere identificate şi înregistrate în RNE; să deţină registrul exploataţiei în conformitate cu prevederile art. 1 pct. 16 din Norma sanitar-veterinară aprobată prin Ordinul preşedintelui ANSVSA 40/2010; să facă dovada livrării spre comercializare a minimum patru porcei/an / scroafă, la o greutate de minimum 8 kg/cap; să identifice, potrivit legislaţiei, purceii şi să menţină efectivul de scroafe cu care s-a înscris în program pe toată perioada de derulare.
Valoarea ajutorului de minimis este de 1200 lei/scroafă/ an, iar sumele se plătesc într-o singură tranşă pentru fiecare scroafă.
„Pentru relaţii suplimentare, rugăm producătorii agricoli interesaţi să ne contacteze la telefon 0263.217102 şi email: dadr.bn@madr.ro”, transmite directorul executiv al Direcţiei Agricole, ing. Ioan Nuţu Tabără.