La 15 aprilie 2020 se împlinesc 150 de ani de la înfiinţarea în 1870 a Școlii de Agricultură Bistriṭa, instituţie ce a avut drept scop ˮînsușirea unor noṭiuni teoretice și practice vizând agricultura, în vederea conducerii și administrării în condiṭii tot mai bune a gospodăriilor“. La început de an, s-au împlinit 70 de ani de la înfiinţarea cunoscutei şi prestigioasei instituţii de cercetare agricolă din judeţ – Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa.- Aceasta sub conducerea Dr. docent Modoran Ioan (06.11.1915 – 17.09.2004), primul său director, pe parcursul a aproape trei decenii de activitate împreună cu Dr. ing. Nicolae Minoiu şi Dr. doc. Andrei Gherghi, toţi membri ai Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice ” Gheorghe Ionescu-Siseşti “ au format un colectiv de cercetători pasionaţi, din care au făcut sau fac parte peste douăzeci de doctori ingineri şi specialişti de înaltă calificare, care având crezul ştiinţei şi dragostei de semeni au pus umărul şi au adăugat noi valenţe de ordin calitativ, au sfinţit locurile strădaniilor lor, au întemeiat aici o ” Şcoală Bistriţeană de Hortcultură “, care a devenit un etalon al cercetării horticole româneşti, o mândrie a judeţului şi a ţării. Educaţia şi cercetarea horticolă bistriţeană, cele două instituţii surori şi-au onorat cu prisosinţă menirea, iar aniversarea lor era pe deplin meritată şi justificată. Din păcate importanta sărbătoare a fost virusată de pandemie. Nu e mai puţin adevărat faptul că horticultorii nici în aceste zile nu prea au vreme de sărbătoare, ci sfidând pandemia profită din plin de condiţiile afabile şi pedoclimatice favorabile pentru a pune bazele viitoarelor recolte. Am socotit totuşi că vrednicii specialişti, care au făcut ca horticultura să devină un domeniu emblematic, reprezentativ al unităţii noastre administrativ-teritoriale merită măcar câteva palide cuvinte de gratitudine. Horticola a fost în general o opţiune a fiilor meleagurilor bistriţene obligaţi de considerente de ordin social să adopte un parcurs mai sinuos al devenirii lor profesionale. Ilustrativ în acest sens este exemplul regretatului amic bârgăoan, inginerul Hangan Radu. După absolvirea învăţământului gimnazial la Joseni, acesta s-a înscris la Şcoala Medie Horticolă, la acea vreme, cea mai prestigioasă instituţie bistriţeană de educaţie. În anul II aceasta a devenit şcoală profesională. După absolvirea şcolii profesionale a urmat Şcoala de maiştri horticultori Turda cu o durată a studiilor de trei ani, apoi Colegiul Naţional "Liviu Rebreanu"– curs seral, după care s-a înscris şi a fost declarat admis la Facultatea de chimie industrială din cadrul Institutului Politehnic din Iaşi. A fost nevoit să se retragă din lipsă de posibilităţi materiale. Întâmplător am asistat chiar la discuţia pe această temă pe care a avut-o cu părinţii, iar cu această ocazie mi-am permis să-l inoportunez pe badea Alexandru, tatăl lui, unul dintre cei mai buni gospodari ai satului Rusu Bârgăului, cu întrebarea: dacă după atâtea eforturi încununate cu rezultate ce nu erau deloc la îndemâna oricui, întradevăr nu-şi poate ajuta fiul ?". Ne-a răspuns: " Măi copii trebuie să înţelegeţi că deşi mi se frânge inima oricât mi-aş dori şi aş vrea, nu pot ! Sunt bolnav (suferea de cancer la plămâni – n.n.) şi nu-mi permit să-mi asum ceva, ce ştiu că e irealizabil !". În această situaţie, Răducu s-a angajat tehnician horticultor, iar după câţiva ani de activitate, timp în care a realizat şi ceva economii, a urmat şi absolvit Facultatea de horticultură de la Bucureşti. După absolvire a fost încadrat la fostul I.L.F. Bistriţa – grupa de dezvoltare, preluată ulterior de Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa, iar împreună cu specialiştii de aici şi din unităţile agricole direct productive a avut un rol important în înfiinţarea, între anii 1971 – 1982, a unor livezi intensive şi supeintensive de pomi fructiferi în suprafaţă de peste 1800 hectare la: Viişoara, Herina, Galaţii Bistriţei, Ocniţa, Lechinţa, Sângeorzul Nou, Sânmihaiu de Câmpie, Pinticu, comuna Teaca. Ulterior a coordonat activitatea horticolă în zona municipiului Bistriţa şi localităţile limitrofe, care dispunea de peste 3000 hectare culturi horticole: pomicultură, viticultură, legumicultură. La Horticolă alocaţiile bugetare erau tare modeste. Alocaţia noastră zilnică de hrană era de doar 4,75 lei, fapt ce m-a determinat nu o dată să mă întreb: oare ce fac, cum procedează, cum se descurcă direcţiunea, profesorii şi îndrumătorii noştri cu aşa sume insignifiante pentru ca noi să nu resimţim consecinţele subfinanţării ? Am realizat astfel că erau nu numai foarte buni dascăli, pedagogi, psihologi, dar şi excelenţi gospodari. Aveam propria noastră fermă de animale cu vaci de lapte, porci la îngrăşat, propria grădină de legume şi zarzavaturi şi bineînţeles sectoare agricol şi pomicol, unde ne produceam tot ceea ce era necesar. Principalul merit revenea inginerului Alexandru Petringel (13.12.1927-24.11.1996), fost profesor, iar între 1952-1990 şi director al şcolii. Acestuia i-a fost alături principala sa colaboratoare distinsa sa soţie profesoara de matematică Elena Petringel, binecuvântată de bunul Dumnezeu pentru marea sa bunătate, omenie, inteligenţă şi cumpătare cu frumoasa vârstă de 90 de ani, pe care o va sărbători pe 21 mai 2020 de Sfântul Constantin şi Elena, care coincide în chip fericit şi cu aniversarea zilei sale onomastice. Un alt profesor de-al nostru, inginerul Coman Dragomir (1910-1984), absolvent al Institutului Agronomic "Nicolae Bălcescu" Bucureşti – Facultatea de horticultură a dedicat mai bine de două decenii din viaţă educaţiei, cercetării şi horticulturii bistriţene în calitate de: profesor la Şcoala Medie Horticolă Bistriţa (1946-1950), director al I.C.A.R. Bistriţa (1950-1953), director, director adjunct, cadru didactc la Şcoala Horticolă Bistriţa (1954-1972). Pentru buna desfăşurare a practicii elevilor a înfiinţat o pepinieră pomicolă în suprafaţă de 4 hectare şi o livadă didactică cu peste 60 soiuri de fructe. La orele de pomologie uzita nu numai de materialul didactic prevăzut în programă respectiv planşe, mulaje, ci de fiecare dată ne aducea şi câte o ladă de fructe din soiul predat astfel că n-aveai cum să-i uiţi caracteristicile. Ing. Arsinevici Alexandru, profesorul de agricultură, un excelent specialist, ce ne era şi diriginte, dar am avut neşansa de a lucra cu noi într-o perioadă de tensiuni familiale pe care involuntar le transpunea şi în mediul şcolar. Atunci când venea la ore avea pretenţia exagerată să nu ne audă nici măcar respiraţia. Eram nevoiţi să ne conformăm pentru că altfel o ţinea într-o beşteleală continuă şi deloc agreeabilă, care ne mai răpea şi mare parte din oră. Nu era un om rău, se străduia şi chiar avea grijă de noi. Cum era implicat într-un proiect de ameliorare a porumbului în colaborare cu Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda, în cadrul căruia se urmărea comportamentul unor noi seoiuri şi hibrizi de porumb în condiţiile pedoclimatice de la Bistriţa am fost selecţionat împreună cu un coleg să-l ajutăm să pună în opera partea sa de cercetare. Nu era o treabă dificilă: la un lot aplicam o anumită doză de îngrăşăminte chimice, la următorul lot o doză diminuată, la lotul martor nu aplicam deloc îngăşăminte, iar apoi urmăream evoluţia şi rezultatele. În afara cunoştinţelor dobândite ne alegeam şi cu câţiva leuţi asiguraţi în cadrul proiectului de unitatea de cercetare, care pentru noi au reprezentat o adevărată mană cerească, o binecuvântare. L-am regretat atunci când în anul II s-a transferat la Colegiul Agricol "Traian Săvulescu" Tg. Mureş, dar nu l-am uitat, probabil şi pentru faptul că avea o rudă apropiată, absolvent a Academiei de Înalte Studii Comerciale despre care se spunea că descindea dintr-o idilă şi "cucerire" bistriţeană a Regelui Carol al II-lea din vremea în care a fost trimis la Regimentul de vânâtori de munte de aici. De altfel, într-o atmosferă de bună dispoziţie în timp ce mă aflam în compania respectivului şi a unor apropiaţi am constatat că propinentul cu o fizionomie aidoma cu cea a celui care se spunea că îi este tată, îşi cunoştea descendenţa şi era mândru că este posesor şi purtător de "sânge albastru". În fapt, autor a "cuceririi" bistriţene era Gheorghe Cristescu, fostul şef al Serviciului Special de Informaţii Român, ce avea responsabilităţi şi pe linia asigurării protecţiei, apărării vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii înaltului demnitar, pe care ştia să şi le îndeplinească în mod exemplar. Cunoscându-i preocupările şi predispoziţiile pentru ca nu cumva să se aleagă cu vreo boală transmisibilă ori mai rău cu vreo agresiune îi pregătea şi plasa celui pe care îl apăra câte o ispită, o momeală pe care o considera drept "cucerire". Vremurile i-au determinat pe unii dintre foştii noştri profesori să se implice şi în activităţi extraprofesionale de care nu erau prea încântaţi. Într-o perioadă în care cursa înarmărilor pentru producerea armelor de distrugere în masă: a bombei atomice, bombei cu hidrogen, bombei cu neutroni era acerbă, unul dintre foştii noştri profesori a îndeplinit funcţia de preşedinte al "Comitetului de luptă pentru pace" din unitatea noastră administrativ-teritorială. Aceasta indica ca orice plângere, reclamaţie, sesizare, petiţie, scrisoare, propunere să se încheie cu formularea: "Luptăm pentru pace ! "sau" Trăiască lupta pentru pace !", ajungându-se nu o dată la situaţii hilare de genul: "subsemnatul x rog să luaţi măsuri împotriva lui y, care în ziua z m-a lovit cu toporul mi-a spart capul, mi-a fracturat mâna, plângere care se încheia cu formularea : Luptăm pentru pace ! ". Vrednicii cercetători ai Staţiunii de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură  Bistriţa au fost întodeauna alături de elevii de la Horticolă, iar mulţi dintre absolvenţii şcolii horticole s-au alăturat valorosului colectiv de cercetare bistriţean. Locul principal l-a ocupat Dr. docent Modoran Ioan, fondatorul unităţii de cercetare bistriţene. Acestuia i s-au altăturat Dr. ing. Nicolae Minoiu (12 octombrie 1933 – 05 mai 2017), un mare om şi cercetător, cetăţean de onoare al municipiului Bistriţa. A absolvit cu diplomă de merit Facultatea de Horticultură din București (1953-1958), după care și-a început activitatea de cercetare știintifică  la Blaj. Din 1965-2003 a fost cercetător, iar între 1968-1995 și  secretar științific al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița. Între 1965-1968, a fost trimis la specializare la Academia ˮK. A. Timiriazev“ din Moscova, unde a obṭinut titlul de doctor în biologie cu teza Patogeneza și diagnosticul virusului plum pox, cu referinṭe elogioase din ṭară și din străinătate. A efectuat specializări în domeniul virusolgiei în USA, prin N.A.S.A., în cadrul mai multor universităṭi. Pentru rezultatele obṭinute în cercetare a fost ales membru al Academiei de Științe Agricole și Silvice ”Gheorghe Ionescu-Sisești“, membru al Societății Române a Horticultorilor și al unor asociații profesionale internaționale. A participat activ cu lucrări la numeroase simpozioane și lucrări științifice din țară și străinătate (Franța, Germania, Austria, Marea Britanie, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria). Între 1990 și 1994 a fost  profesor asociat la Universitatea de Științe Agricole Cluj-Napoca. Principalul domeniu în care a activat și s-a afirmat a fost cel al cunoașterii, prevenirii și combaterii bolilor și dăunătorilor din livezi; studiul și prevenirea extinderii bolilor virotice, cu deosebire a Plumpoxului (vărsatul prunului); elaboarea metodologiei de obṭinere a materialuli săditor pomicol liber de boli virotice; testarea rezistenṭei la principalele virusuri a soiurilor și portaltoilor din sortimentul românesc; etc. Rezultatele cercetărilor sale le-a concretizat în numeroase lucrări știinṭifice, unele dintre acestea fiind publicate în limbi de circulaṭie internaṭională. Dragostea faṭă de urbea și meleagurile bistriṭene le-a manifestat și concretizat și prin producerea și punerea la dispoziṭia  celor interesaṭi de trandafiri japonezi și alt material dendrologic, care contribuie şi azi la înfrumuseṭarea și înnobilarea peisajului, prin îndrumările și expertiza calificată  acordată producătorilor de fructe din judeṭ și din afara acestuia. Sub îndrumarea şi oblăduirea lui s-au format: Dr. ing. Platon Vasile Ioan, fost director între 1994 - 2019 al SCDP Bistriţa, Dr. ing. Silvia Preda, fost director (actualmente secretar știinṭific  - n.n.) al Staṭiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Vâlcea şi alţi specialişti de marcă.  Dr. ing. Ilie Vonica (1932-2006), descendent dintr-o vrednică familie de ˮbârsăni bârgăuani“, originară din Mărginimea Sibiului, stabilită la Prundu Bârgăului, capitala Văii Bârgăului. A urmat și absolvit, în anul 1958, Institutul Agronomic Iași, Facultatea de Horticultură. După absolvire, a fost repartizat la I.A.S. Lechinṭa unde şi-a făcut debutul profesional şi s-a remarcat ca un foarte bun și activ organizator și coordonator al activităṭii. În anul următor, s-a transferat la Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură  Bistriţa, unde vreme de șapte ani a  desfășurat o activitate deosebit de laborioasă în domeniul protecṭiei plantelor, concomitent desfășurând și activitate didactică în cadrul Școlii Tehnice Horticole. În 1964, a înfiinṭat aici prima Staṭie de prognoză și avertizare din ṭară . Remarcat prin rezultatele obṭinute, capacităṭile profesionale și organizatorice, în 1965, a fost promovat în funcṭia de șef al Serviciului de prognoză și avertizare din cadrul Laboratorului Central de Carantină Fitosanitară București, iar în 1968, în  cea de director al acestuia,  pe care a deṭinut-o vreme de 31 ani, respectiv până la pensionarea sa survenită în anul 1998. În această calitate, a coordonat activitatea reṭelei de carantină fitosanitară de protecṭia plantelor de pe teritoriul ṭării  și cea a serviciilor de carantină fitosanitară din punctele vamale, a militat pentru perfecṭionarea continuă a actului profesional și îmbunătăṭirea colaborării cu unităṭile de cercetare din domeniu.  În perioada 1993 – 1998, a reprezentat România la Organizaṭia Europeană și Mediteraniană pentru Protecṭia Plantelor. Din 1998, a fost reprezentantul României pe lângă Comisia pentru Măsuri Fitosanitare de sub egida FAO și persoană de contact cu Secretariatul Convenṭiei Internaṭionale pentru Protecṭia Vegetalelor. Prof. univ. dr. ing. Modoran Dorel-Laurenţiu (25.06.1945 – 27.02.2012), personalitate marcantă a învăţământului superior şi a cercetării ştiinţifice agricole româneşti. A văzut lumina zilei în familia Dr. doc. Ioan Modoran, fostul director al Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură.
Dorel s-a format sub îndrumarea şi oblăduirea mentorului spiritual al acestui superb colectiv deosebit de creator şi generos. Aşa se face că după absolvirea Colegiului Naţional ” Liviu Rebreanu “ Bistriţa, a urmat Institutul Politehnic Galaţi - Facultatea de Industrie Alimentară şi Tehnologie Piscicolă, iar, în anul 1972, a obţinut Diploma de inginer. Între 1970 – 1983 a profesat cu rezultate dintre cele mai notabile în cercetarea ştiinţifică în cadrul staţiunii bistriţene şi a Institutului Central pentru Prelucrarea şi Industrializarea Legumelor şi Fructelor Bucureşti. Concomitent şi-a continuat activitatea de perfecţionare a pregătirii sale profesionale, iar în anul 1980 a obţinut diploma de doctor. Încă de la debutul activităţii profesionale a impresionat prin înfăptuirile sale deosebite. Într-o împrejurare am avut privilegiul să savurăm calitatea deosebită a vinului de mere pe care reuşise să-l obţină, a cidrului, fructelor deshidratate şi altor produse şi să ne dăm seama ce resurse mari şi importante am putea avea dacă am valorifica tehnologiile pe care vrednicul cercetător bistriţean reuşise să le elaboreze şi implementeze. Nici o ţuică bună de prune, pere sau cireşe n-a fost niciodată rea. În aceste condiţii, n-a surprins evoluţia sa profesională mereu ascendentă şi binemeritată: şef de lucrări şi titular al disciplinelor Tehnologii extractive şi fermentative şi respectiv Biotehnologii alimentare la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Silvice a Banatului, Timişoara – Facultatea de Tehnologii a Produselor Agroalimentare (1996-1998), conferenţiar universitar şi titular al disciplinelor Tehnologii şi Biotehnologii alimentare la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca – Facultatea de Agricultură, Secţia Tehnologia Prelucrării Produselor Agricole ( 1998 - 2004), iar ulterior profesor universitar şi titular al disciplinelor Tehnologii fermentative şi ingrediente alimentare la Universitatea de Nord Baia Mare, Facultatea de Ştiinţe, Secţia Ingineria Produselor Alimentare. În această perioadă, a fost autor a zeci de manuale şi îndrumare universitare, a unor lucrări ştiinţifice importante publicate în ţară şi în străinătate, a fost membru, coordonator, director a 10 granturi, expert evaluator granturi şi evaluator în cadrul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, un om cu o experienţă vastă, stimat şi apreciat.
Unul dintre colaboratorii săi cei mai competenţi şi devotaţi i-a fost minunata sa soţie şi colegă de facultate, fosta Prof. univ. dr. ing. Modoran Constanţa-Virginia cu care şi-a unit destinele pe 15 septembrie 1973 – 30 septembrie 2010, când l-a părăsit trecând în nefiinţă la vârsta de 63 de ani, răpusă de o grea suferinţă. Atât marii profesionişti de la Horticolă cât şi excelenţii specialişti din cercetarea bistriţeană au reuşit să inoculeze şi transmită elevilor, masteranzilor, doctoranzilor şi tuturor iubitorilor de natură marea lor dragoste şi pasiune pentru meseria de horticultor. Nu întâmplător deşi am optat pentru un alt domeniu de activitate profesională am rămas fidel dragostei dintâi – horticultura-. Acest lucru m-a ajutat să depăşesc mai uşor perioadele mai dificile cum au fost cea din vremea raţionalizării principalelor produse alimentare, când în loc să-mi pierd timpul la cozi interminabile pentru o glajă de oloi, un kil de mălai, câteva kg de grampiri, de fructe ori legume am constatat că e mult mai bine să mi le produc singur în atmosferă tihnită şi reconfortantă a livezilor bârgăoane în care se aud doar ciripitul păsărelelor şi adierea uşoară şi mângâietoare a frunzelor copacilor. Am avut şi privilegiul de a fi considerat de cei din domeniu de-al lor de vreme ce Societatea Naţională a Horticultorilor din România mi-a acordat o Diplomă de excelenţă. Chiar şi acum când mai mult mimez vrednicia, iar situaţia mă obligă să păstrez "distanţa socială" sau „distanța fizică” abia aştept să-mi reiau vechea îndeletnicire, nu de alta pentru că tot distanţându-ne prea mult s-ar putea chiar dacă scăpăm de Covid-19, să nu scăpăm de altceva la fel de rău, de foame. Atât educaţia cât şi cercetarea horticolă bistriţeană în pofida greutăţilor, subfinanţării, diminuării continue a bazei agricole didactice şi a celei de cniercetare - suprafaţa agricolă aflată actualmente în administrarea Liceului Agricol e aproape insignifiantă - 2 ha - faţă de cele câteva zeci pe care le avea odată, iar SCDP, în pofida strădaniilor Dr. ing. Platon Vasile Ioan, fostul director, mai are în administrare sub 10 % din suprafaţa iniţială urmează şi în prezent o traiectorie ascendentă. Meritul principal este a elemntului uman, care îşi desfăşoară activitatea aici, ce trebuie preţuit şi respectat. Datorită calităţilor profesionale şi manageriale a unor specialişti de talia actualului manager, Dr. ing. Ioan Zagrai, a cercetătoarei Dr. ing. Luminiţa Zagrai, Dr. ing. Jakab- Ilyefalvi Zsolt, secretarul ştiinţific şi a celorlalţi, SCDP Bistriţa are capacitatea de a aborda atât tematici de cercetare fundamentală cât şi aplicativă de mare actualitate, continuă să producă ştiinţă, să-şi atragă colaborări internaţionale prestigioase cum sunt cele în domeniul virusologiei pomicole fie doar pentru aceste considerente ar merita să fie mai mult sprijiniţi şi ajutaţi de decidenţii în drept.