Apiculturii bistriţeni au obligaţia de a-şi identifica stupii. Vezi documentele necesare!
Toţi deţinătorii de familii de albine din Bistriţa-Năsăud au obligaţia de a-şi identifica stupii, potrivit Ordinului 251/2017 pentru aprobarea Sistemului unitar de identificare a stupilor şi stupinelor.
Potrivit Oficiului Judeţean de Zootehnie Bistriţa-Năsăud, documente necesare sunt o cerere de alocare a codului de identificare a stupinei, copie act identitate BI/CI, copie certificat de înregistrare fiscal, după caz, şi copie adeverinţă care atestă proprietatea şi numărul de familii de albine înscrise în Registrul Agricol.
Documentele pot fi prezentate personal la sediul OJZ Bistriţa, din str.Tărpiului nr.21A (în curte la APIA), sau pot fi trimise prin e-mail-ul la oarz.bistrita@anarz.eu, menţionează ing. Cornel Hetrea, în comunicatul remis redacţiei.