Aproape 20.000 de miei au fost sacrificaţi în cele 3 abatoare din judeţ, doar 200 în piaţa din Bistriţa! Peste 23.000 de capete vii au plecat spre UE
La centrul de sacrificare cu activitate temporară din municipiul Bistriţa au fost tăiaţi 73 miei în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale Catolice, irm miercuri, alţi 105 miei, centrul funcţionând până vineri, la ora 17.
“În cele trei abatoare autorizate din judeţ au fost tăiaţi un număr de 19.762 capete miei de la care s-au obţinut 217.828 kg carne, produsele rezultate având ca destinaţie unităţi din România 84.968 kg (9.284 carcase), 132.860 kg (10.478 carcase) cu destinaţia Franţa, Italia, Germania. În această perioadă au fost examinaţi şi certificaţi, în vederea efectuării de schimburi comunitare, un număr de 23.662 capete miei pentru destinaţi ca Bulgaria: 795 capete, Croaţia - 1.200 capete, Germania - 1.185 capete, Grecia - 8.822 capete, Italia - 11.660 capete”, menţionează directorul executiv al DSVSA BN, dr. Ioan Bogolin.